Printre naluci
April 6th, 2012
Prin geamuri prafuite
de aburii mortii intelectuale
se vad naluci
care plutesc nebune
fara noima, fara regrete
privesc la unele la altele
si contiua sa zboare
razand intru bucuriile
Zeului Necunoastere.
Cutreiera incaperi luminate
cu bumbac, in si plastic imbinate
in culori cat mai aranjate,
dar care devin alb
cand sunt privite in soare.
Plastic si hartie schimba culorile
si nalucile zboara din nou, nebune
printre ruinele zgomotoase.
cetate decazuta,
morminte astupate,
memorii ingropate.
nalucile privesc
si cauta aburi de cuba
de brazilia sau etiopia
simtindu-se nemuritoare
si infinite,
nalucile nebune.
in tot acest timp,
un copil este pierdut
printre brate albe
care il arunca in lume.
pagini de carti formeaza nisip,
rupte de uitare,
cuvintele devin putine.
batrani plang uitati
adevarati eroi
care au salvat cetatile
in care acum exista doar naluci.
“Nedreptate!”
striga frumoasa zeita
captiva si ea,
anulata de noile credinte,
intre gratiile custii vesnice.
iar nalucile radeau
fericite ca-n ultima moda
albul e mai alb
decat albul cel mai alb.
si totul la reduceri.
in acelasi timp cu suflete vii
putine, cautandu-si arderile
sa continue sa existe
desi nalucile acopera orice cetate.
si crede-ne, zeita,
ca totul se petrece
sub acelasi cer,
sub acelasi soare,
sub aceeasi luna,
in aceeasi Lactee
in acelasi univers,
sub aceleasi stele.
Sub acelasi Dumnezeu.
Tragedii
April 6th, 2012
Ochii unei tragedii elene
privesc prin negura anilor
cum zeii devin sfinti.
Privirea mastii dansante
este in noi,
jucata in teatre ca niste catedrale
fara sa stie ca odata
era un dans nebun, in are liber,
acum, existențe in sisteme binare.
Pacatele au ramas aceleasi,
cu mai putina poezie,
cu mai putina filosofie,
cu o infima placere,
in goana dupa vietile false.
Lumi indepartate
April 6th, 2012
“Bine ai revenit, inger drag
faptura fara ani si fara corp.”
am asteptat in cautare
traind bucurii amare
negasind nimic
in lazile promise cu comori.
cat timp ai fost departe
in juru-mi au dansat soapte
urland la mine
strigandu-te pe tine
pacalindu-ma vremelnic
si incercand sa ma absoarba
sa ma traga de maini
(False sperante!)
pt ca a cadea mai de sus,
si mai sus,
de cat mai de sus…
In vis apar si parca sunt vii
Soapte care sunt lacrimi
lacrimi din smoala in care
un corp dezintegrat pluteste
fragmente ale cuiva, odata
ajuns purtat de pacate.
Orizontul absolut, din departare
strigate de panica, de tristete
plansete de mame,
oameni fara priviri,
dictatori neverosimili.
Fragmentele de trup se impreuneaza
la fiecare luna plina
aflata la vieti distanta
in sus, acolo unde nu exista teama.
Atunci cand trupul simte
ca pe deasupra, pe undeva
exista o lume
asa cum era a lui.
O lume care priveste catre cer,
o lume unde fiecare
e propriul lui Dumnezeu.
Evadarea
November 23rd, 2011
in intunericul zilelor noastre
am prins prin vizeta o raza
fotoni asezati in linie
incercand sa-mi intinda o mana.
am asteptat secunde cat anii
sa pot intelege un gand
am visat secole cat o clipa
sa pot primi o rasuflare.
sa ma duca departe de zidul jilav
departe de patura din gauri
departe de tot ce nu vreau sa indur
pentru ca am vrut sa fiu ceea ce sunt.
fotonii m-au mangaiat pe crestet
si mi-au spus cuvinte in soapta
parca prea multe si totusi, putine
sa-ndraznesc sa evadez.
s-ascult o crizantema
sa sarut un bujor de munte
sa imbratisez un lac de campie
sa deschid ochii si sa exist.
Intrebari proprii
November 23rd, 2011
Am trecut prin vai si concepte,
departe de de orice realitate,
aproape, insa de luna si de stele,
ridicand colbul mici in graunte.
am incercat sa strig si am crezut c-o fac
de fapt, urletul meu se ingropa in praf
si nu ma puteam misca, desi fugeam
si as fi vrut sa dispar, dar eram blestemat.
blestemat sa retraiesc negura ce-o nascusem
apasat de Pamantul pe care il tin in spate
destinul crud croid de zeitati ramase
cu dorinta de a face dreptate.
as fi vrut sa-i spun iertare
dar oare merita sufletul meu
sa scape si sa fuga printre
macii asezati pe dealuri?
atatea intrebari care se frang in nori
si cad asupra mea ca fulgere
zeii ma privesc si se intreaba
“inca un nebun, trezit din realitate?”
as vrea sa le dau dreptate,
daca nu as avea picioarele de lut,
as vrea sa ii pot multumi, din nou
sa pot exploda in stele si sa imi zboare sufletul.
chemat de soarele de dupa nori,
ii este prea teama sa devina vis
nestiind in prostia lui,
ca orice cadere poate deveni un zbor.
